Porţile Secuieşti din localitatea Satu Mare

Primele informaţii despre porţile mari legate, datează din prima parte a secolului al XVII-lea, singura poartă sculptată rămasă ca amintire din anul 1673 fiind poarta de intrare a curţii fostei mănăstiri franciscane din Călugăreni, judeţul Mureş. Cea mai veche poartă care există și în prezent este situată în localitatea Sfântu-Gheorghe, fiind parte integrantă a gardului Muzeului Naţional Secuiesc.

Ca origine a acestor porţi se pot considera porţile conacelor nobiliare, acest stil de construire a porţilor răspândindu-se apoi,  în secolul al XVIII-lea, şi în rândurile populaţiei din clasele inferioare. Potrivit primelor informaţii, aceste porţi debutează sub denumirile de poartă mare, poartă tradiţională, poartă legată şi se regăsecs și în afara teritoriului Secuiesc,  peste tot în Transilvania, chiar în mai multe zone ale Bazinului Carpatic.

În literatura de specialitate, aceste porţi se prezintă sub denumirea de “porţi legate”, principalele componente de structură a acestora fiind stâlpii de susţinere (3 console verticale), iar ca elemente de legătură aşa-numita arhitravă sau grinda frontală. În formele lor mai simple, aceste porţi nu sunt ornate, doar cioplite, sculptate, fără porumbar. Ca şi structură sunt constituite din două părţi, dispun de o intrare dedicată pentru circulaţia persoanelor şi una pentru circulaţia căruţelor, respectiv de o poartă mică boltită şi de o poartă mare. Valoarea artistică a acestor porţi este conferită de nivelul lucrărilor de dulgherie, singurele inscripţii aflate pe aceste porţi fiind doar numele proprietarului şi anul construirii lor.

Putem numi porţi secuieşti, acele porţi legate, care sunt ornamentate cu sculpturi artistice şi care sunt vopsite. Cele mai importante elemente de legătură sunt contrafişele mici şi mari, care se îmbină, de obicei, prin cioplire cu elementele orizontale şi verticale, asigurând astfel stabilitatea perfectă a structurii. Partea superioară a porţii mici se numeşte “oglinda porţii”, ea poate fi plină sau găurită cu orificii rotunde sau cu deschidere de tip grilaj. Acoperişul porumbarului protejează construcţia de ploaie. Este construit din şindrile crestate aranjate într-unul sau mai multe rânduri, iar orificiile de sub acoperiş reprezintă doar ornamente, nu au rol de cuiburi pentru porumbei. Atât poarta mare cât şi cea mică au câte o parte batantă, părţi care sunt fixate pe stâlpii porţilor cu balamale forjate. Poarta mică este dotată cu o clanţă al cărei suport are formă de inimă.

Meşterii constructori ai porţilor au conştientizat faptul că operele lor trebuie să reziste chiar şi sute de ani, însă partea inferioară a stâlpilor fiind săpată la cca. 1 m adâncime, aceasta se va degrada mult mai repede decât restul porții. Din acest motiv aceşti stâlpi au fost schimbaţi periodic, iar în locul acestora s-au aplicat aşa-numitele “picioare de raci”.

Pentru confecţionarea porţilor, de obicei, a fost utilizat lemnul de stejar/gorun, iar în regiunile Ciuc şi Gheorgheni a fost folosit şi lemnul de brad. În general se foloseau 4 metri cubi de lemn pentru construcția unei porți. În mod ideal, aceste materii prime se lasă la uscat o perioadă de doi-trei ani, însă neavând la dispoziţie un timp atât de îndelungat, uscările rapide şi fisurările au fost atenuate prin folosirea unor materiale de protecţie a lemnului.

Porţile din zonele Odorheiu Secuiesc, Ciuc şi Trei Scaune  atrag atenţia trecătorilor prin ornamentele lor bogate și prin măreţia lor. Porţile cu stâlp sunt variantele timpurii ale porţilor din Brădeşti şi Satu Mare (jud. Hatghita). La baza stâlpilor de susţinere sunt aplicate ornamente, care sunt sculptate din acelaşi material din care sunt confecţionați stâlpii. Modelul convex se termină într-un stativ spiralat, care pe partea superioară se închide printr-un ornament palmiform. Mai demult, meşterii sculptori din regiunea Odorheiului Secuiesc (membrii familiei Kováts din Cădişeni şi ai familiei Dávid din Brădeşti) se ocupau de decorarea tuturor elementelor porţilor.

Elementele specifice ale ornamentelor folosite erau lăstarele căţărătoare cu cozi groase şi bogate în frunze, motivul călinului, laleaua, bobocii (mugurii), vioreaua, paleta, spirala şi porumbelul. Pentru vopsirea porţilor s-au folosit vopsele roşii, verzi, albe şi albastre.