Grădina Zmeilor

Share pe Facebook
Natură

Cea mai faimoasă şi mai fermecătoare atracţie a judeţului Sălaj este Grădina Zmeilor. Rezultat al eroziunilor (ploi şi vânt), ansamblul neregulat de stânci cu forme bizare împodobesc peisajul, atrăgând deopotrivă atenţia turiştilor şi a cercetătorilor.

Grădina Zmeilor se află la 9 km distanţă de oraşul Jibou spre est - sud-est, la marginea satului Gâlgău Almaşului. În prima parte a drumului grădina de stânci poate fi admirată de sus, de pe marginea superioară a surpării de teren, urmând să-şi continue traiectoria printre stânci cu forme ciudate de turnuri, forme conice, coloane, ciuperci, oameni şi animale.

Cum au apărut aceste forme splendide? Apariţia acestor forme ciudate s-a produs ca urmare a schimbărilor formaţiunilor geologice de diverse compoziţii (argilă, gresii şi microconglomerate), respectiv din cauza rezistenţei împotriva eroziunilor exterioare. De menţionat este faptul că aceste forme sunt în continuă schimbare din cauza efectelor eroziunii. Deși descrierile mai vechi evocă formaţiuni de 25-30 m înălţime, astăzi acestea au doar 10-15 m. Durabilitatea acestora este în funcție de compoziţia stratului superior de protecţie al formaţiunilor. Atracţii: Eva, Moşu, Fata Cătanii, Zmeul şi Zmeoaica, Degeţelul.

Toate aceste caracteristici ne îndeamnă să considerăm un miracol Grădina Zmeilor, deoarece asemenea formaţiuni geologice specifice apar foarte rar în faţa turiştilor.

  • 3.8 Curățenie

  • 3.7 Protejat

  • 4 Accesibilitate

  • 4.5 Spectaculos

  • 3 Neatins

(Bazat pe 8 opinii )








Recomandat de

Dr. Hartel Tibor

Cercetător ecologic, conferențiar universitar