Acvila țipătoare

Acvila țipătoare este o pasăre răpitoare de statură mijlocie, cu puțin mai mare decât șoricarul.

Modul de viață şi comportamentul acvilei țipătoare  sunt diferite de ceea ce  consideră în general opinia publică despre vulturi. Acvila țipătoare nu este o pasăre stabilă pe meleagurile noastre, asemenea vulturului-codalb sau acvilei de munte, ci este  o pasăre migratoare de distanță mare, care își petrece iernile în sudul Africii. La noi se stabilește din aprilie și până septembrie, însă această perioadă este cea mai importantă în existența sa, întrucât în această perioadă își construiește cuibul și își crește puii. Restul timpului din an și-l petrece pe drum, pornind de la locul clocirii cu destinația sudul Africii sau o regăsim la locul unde își petrece iarna. În timpul migrației, anual parcurge 20.000 km, traversează multe state periculoase atât pentru păsări cât și pentru oameni – ca de exemplu Siria, Liban, Sudan - și face acest lucru de două ori pe an. În ultimii ani s-au ivit obstacole noi în deplasarea acvilelor, prin construirea unor parcuri de centrale eoliene în Turcia și Bulgaria, dar și în România. Centralele eoliene construite pe locuri necorespunzătoare reprezintă pericole serioase păsărilor.

Înainte de plecare, acvilele țipătoare se adună în stoluri, care, în unele cazuri, pot fi alcătuite din mii de păsări. Acvilele, în general, avansează printr-un zbor inactiv, prin utilizarea curenților de aer cald care se ridică, asemenea parapantelor și cu ajutorul acestor curenți se ridică la o înălțime mare într-un zbor, în circuit închis, apoi plutește. Acesta este un mod de deplasare cu consum redus de energie, însă se poate utiliza doar asupra continentelor, fiindcă deasupra mărilor nu se formează curenți de aer care se ridică. Din acest motiv, asemănător berzelor, ocolesc mările și partea pământului unde acesta se îngustează - de exemplu la strâmtoarea Bosfor – păsările desplasându-se până acolo în rânduri largi. Ajunse acolo, vor alcătui stoluri incredibil de interesante. Populația orașului Istanbul nici nu știe de ce priveliște ar avea parte – de două ori pe an – în cazul în care ar supraveghea atent cerul!

Acvila țipătoare nu este o pasăre agresivă în mod special, iar animalele ei de pradă sunt de mărimi mici. Vânează îndeosebi mamifere mici (șoareci de câmp, șoareci), însă nu refuză nici amfibienii, iar câteodată chiar și insectele joacă un rol important în hrana ei (îndeosebi cosașii și lăcustele). În habitatul unde își petrec iernile – partea de sud a Africii – consumă în special Quelea cu cioc roșu și termite.

Din punct de vedere a proliferării, acvila țipătoare se regăsește în partea de est a Europei, efectivele lor cele mai vestice aflându-se în estul Germaniei. Efectivul din România este estimat la 2200-2300 de perechi, acesta reprezentând  22% din efectivul total al Uniunii Europei. Acum 20 de ani efectivul a fost estimat la un număr de 100-200 de perechi, cu 10 ani mai târziu la 500-1000 de perechi, însă din păcate nu s-a mărit efectivul acvilelor țipătoare, ci numărătorile au fost mai punctuale. Majoritatea acestor 2000 de perechi cuibărește în Transilvania, mai precis în sud-estul Transilvaniei.

În această parte a Transilvaniei acvila țipătoare este cea mai specifică pasăre răpitoare, datorită faptului că, peisajul de aici a rămas încă foarte natural. Căci, acvila țipătoare doar acolo își aduce puii pe lume, unde găsește păduri mai bătrâne, cu copaci potriviți pentru construirea cuibului, iar în apropiere să fie fâneață, pășune, parcele mici de terenuri arabile, terenuri care să-i poată asigura hrană din belșug. Din fericire, astfel de terenuri complexe sunt destul de multe pe colinele noastre, în timp ce în celelalte părți ale țării încep să devină o raritate.

Această regiune deluroasă, cu peisajele de la poalele munților, unde agricultura bio alternează cu pajiștile și pădurile foioase, reprezintă cea mai frumoasă zonă a Transilvaniei și totodată țara acvilei țipătoare.