Salina Turda

Se află în fruntea celor mai vizitate destinații turistice.  

În vremurile romane, scoaterea la suprafaţă a sării din Turda se făcea din cavernele de suprafață. Aceste caverne prăbuşite s-au umplut cu apă sărată, iar locuitorii oraşului şi turiştii folosesc lacurile pentru a face baie în ele. Vârful acoperit cu lacurile sărate se numeşte Dörgő.  

Cealaltă atracţie este mina subterană. Extracția modernă a sării a avut loc în minele deschise. În anii 1800 minele Iosif, Terezia, Anton, Ghizela şi Rudolf erau încă active. Aceste galerii uriaşe de mină în formă de con, au fost formate prin extragerea stratificată a sării. În jurul anilor 1830 minele Terezia şi Sf. Anton au fost epuizate. În aniul 1891 din mina de sare din Turda au fost aduse la suprafaţă 23.000 de metri cubi sare de rocă, care au fost comercializați în Transilvania şi Ungaria. Angajaţii permanenţi au primit o parte din salariul lor în postav, de aceea ei au fost numiţi tăietori de sare de postav. Lucrătorii temporari care au lucrat în mină erau tăietorii de sare invitaţi (străini). Mina a fost condusă de minerul mare sau jupânul de cameră şi doi ofiţeri de chintale. Lucrările au fost conduse de judecătorii de tăiere a sării şi de decani, respectiv în cazul oaspeților, căpitanii. 

Minerii erau fost chemaţi de sunetul toacăi la locul de adunare, în aproprierea maşinilor. Aici  se rugau, ascultau cele mai recente ordine, își luau instrumentele şi coborau în galerie pentru 8 ore. Luau cu ei un târnăcop, un ţăruş din fier, lopată, baros, sfeşnic şi roabă.  

Minerii tăiau sarea în blocuri de 40–50 kilograme. În opt ore un muncitor trebuia să taie 16–17 bucăţi. Fiecare lucrător îşi grava amprenta pe fiecare bloc de sare. Conform unei alte surse, un tăietor de sare în 9–10 ore extrăgea 10–15 chintale de sare. Blocurile de sare se transportau de muncitori în mijlocul minei cu ajutorul roabei. De aici, câte zece erau puse balot, adică, într-o cadă. Cu ajutorul unui echipament de ridicare învârtit de cai, ridicau sarea într-un cabestan, unde era golită în cărucioare, care mergeau pe şine şi care transportau sarea de sub pământ. 

Anii de glorie a mineritului de sare din Turda au fost în a doua jumătate a anilor 1800. Între 1851–1860, de exemplu, în mină s-au produs 92.034 tone de sare. La începutul anilor 1900, această cantitate a scăzut treptat. Exploatarea sării a fost închisă definitiv în 1936. 

Tunelul de 920 m, care conduce spre minele subterane, a fost construit în 1854. În acest fel, galeriile  Carolina, Iosif, Ghizela, Rudolf și Terezia au devenit accesibile pentru vizitatori . În timpul celui de-al doilea război mondial, minele au oferit adăpost populaţiei oraşului. Salina a fost renovată în 1909 şi a devenit accesibilă turiştilor și bolnavilor cu scop de tratament, oferind spațiu și diferitelor evenimente de artă.

 Între anii 2008 şi 2010 mediul autentic, istoric al mineritului s-a transformat definitiv, transformându-se și addaptându-se pentru a asigura confort şi divertisment vizitatorului (ascensoare, lumini de neon, lac pentru bărci, săli de spectacole, concerte şi de nuntă). Dar chiar şi aşa merită să vizităm munca impunătoare a naturii şi a mâinilor umane. La o adâncime de peste 100 de metri, la o temperatură constantă vara și iarna, într-un mediu de blocuri de sare, în aer sărat, este o experienţă unică să ne plimbăm în spaţiul de lucru al foştilor tăietori de sare.