Pălinca de Sălaj

Share pe Facebook
Istorie - Tradiții

Înainte de schimbarea regimului, dar şi ani buni după, dacă gospodarul din Sălaj era acasă, își încuia poarta din două motive: cu ocazia tăierii viţelului şi cu ocazia preparării pălincii. În această regiune prepararea pălincii datează din anii 1500 și era puţin probabil ca dictatura ceauşistă să poată opri perpetuarea acestei activităţi. Nici nu a reuşit, ba în unele locuri ilegalitatea chiar i-a fost de folos: ştiinţa fierberii pălincii a fost moştenită de la tată la fiu, nu a dispărut, asemenea puţinelor meşteşuguri cunoscute şi dispărute în secolul al XX-lea, din contră, s-a aprofundat.

În cazul în care, într-o zonă sau regiune, o specialitate este determinantă, aceasta va deveni specialiatea acelei zone. Fierberea pălincii, respectiv consumarea acesteia este specificul acestei zone. În această zonă pomul fructifer predominant este prunul, iar aceasta se poate constata cel mai bine primăvara, când pomii înfloresc, fiind acoperiți de flori albe. Oriunde ne uităm, vedem pruni. Așa ne putem da seama că suntem în regiunea Sălajului.

Apoi şirul pivniţelor. De exemplu satele situate de-a lungul cursului superior al pârâului Barcău – de la Boghiş până la Zăuan – sunt renumite pentru pivniţele lor. În colinele din jurul satelor se înlănţuie cavernele săpate în nisip, pe alocuri având lungime de 10 metri. În faţa multora sunt construite crame, întrucât şi prepararea vinului este un meșteșug care înfloreşte aici. Şirurile de pivniţe, liniştite în timpul săptămânii, sunt vizitate de grupuri zgomotoase în zilele de duminică. În Zăuan, pe mai multe nivele ale muntelui, vizitatorul va întâlni crame, iar dacă alege să-şi continue drumul mai sus sau către vale, aspectul va fi  la fel de mirific.

Vara, înainte de sezonul prunelor, în apa pârâului Barcău sunt înmuiate sute (cantităţi enorme) de coveți de lemn. Gospodarul este pregătit, ca în cazul în care vine furtuna, să-şi salveze covețile încă înainte de creşterea nivelului pârâului (deversării).

Parcă şi formările denivelate, deluroase ale regiunii favorizează fierberea pălincii. Prunul se simte extrem de confortabil pe colinele ocrotite, calde. În cazul în care fructul se coace şi este recoltă abundentă, fiecare membru al familiei, de la mic la mare, timp de o lună, strânge prunele. Şi aceasta este o formă de recoltare, doar într-o căldură imensă, chiar în mijlocul verii.

În zilele noastre, majoritatea gospodarilor au renunțat la a face pălincă în mod clandestin şi îşi duc borhotul la distileriile autorizate. Însă, fără excepţie, toată lumea stă la faţa locului, supraveghează şi ajută la fierbere. Au încredere în meşter, fiindcă este consăteanul lor, însă cunoştinţele lui sunt completate cu gusturile proprii ale gospodarilor.

Gustul pălincii de Sălaj este mătăsos, nu este înţepător, nu are gust de fum. Culorea ei este galbenă, aurie fiindcă este maturizată în butoi de stejar sau de dud. Este de 54 de grade dar nu se simte. Nu “zgârie”, ci mângâie blând gâtul şi ne conferă o încălzire plăcută pe timp de iarnă, respectiv o răcorire vara. De menţionat este faptul că tradiția fierberii pălincii, ustensilele necesare pentru fierbere, depozitare şi consumare a acesteia au modelat regiunea. Oricine dorește să înțeleagă gustul și sufletul pălincii de Sălaj, va trebui să o guste neapărat.

  • 3.6 Originalitate

  • 2.8 Interesant

  • 2.9 Autenticitate

  • 4 Popularitate

(Bazat pe 17 opinii )








Recomandat de

Szabó Róbert Csaba

Scriitor