Arhitectură
Palatul Bánffy din centrul localitatea Cluj-Napoca este cel mai important edificiu istoric al oraşului și în prezent găzduieşte sediul Muzeului de Artă. Strămoşii familiei Bánffy din Losonc apar prima dată în documentele din secolul al XIII-lea. În Transilvania au obţinut proprietăţi în secolele XIII-XIV, iar blazonul lor cu grifon a apărut prima dată pe biserica evanghelică din Reghin, în secolul al XIV-lea, biserică patronată de familia Bánffy. Numele familiei de Bánffy datează din perioada când unii membri ai familiei au obţinut rang de ban.
În locul prezentului palat, primul guvernator Bánffy György a obţinut trei case gospodăreşti, iar aceste parcele unite s-au extins ajungând în anul 1763 la mărimea care a devenit corespunzătoare în vederea îndeplinirii scopului fără egal al viitorului guvernator al Transilvaniei. Palatul a fost construit în perioada 1773 şi 1786, în baza proiectelor sculptorului şi arhitectului german Johann Eberhard Blaumann (1733–1786), născut în Böblingen (Germania, districtul Baden-Württemberg). Blaumann a apărut în 1756 la Sibiu, însă nu se număra printre meşterii cei mai solicitaţi. În ciuda eşecurilor arhitectului, Bánffy György a devenit protejatul lui şi la iniţiativa lui, în anul 1770 a devenit meşterul constructor al consiliului local din Sibiu. Nici în poziţia ocupată nu cunoaştem să fi primit sarcini mai importante. Totuşi, la începutul anului 1770 guvernatorul l-a însărcinat cu proiectarea „reședinței” din Cluj-Napoca şi în luna ianuarie a anului 1774 s-a şi semnat contractul de execuţie, contract care atestă nivelul de cunoştinţe în domeniul construcţiilor al beneficiarului, întrucât acesta a stabilit ca faţada principală să fie executată în stil roman, iar curtea interioară în stilul ordinului ionic. A specificat în mod deosebit şi modurile de acoperire ale încăperilor. Câştigul arhitectului Blaumann a fost de 12000 forinţi, 200 găleţi de vin şi 50 stânjeni de grâu, acestea fiind o avere, în comparaţie cu câştigul lui primit la Sibiu în valoare de 200 forinţi anual. Salariile meşterilor însă au intrat în sarcina lui.
O informaţie interesantă este faptul că, după finalizarea unor încăperi ale imensului palat, acestea au fost închiriate, special cu această intenție; încăperile cu faţadele către stradă, situate la parter, au fost construite cu uşi de intrare separate, având destinaţia de spațiu comercial. Locuința luxoasă a guvernatorului s-a situat la etajul din aripa către centru. Despre modul de viață al guvernatorului, neîntâlnit pe meleagurile noastre, ne povestește scriitorul-aristocrat Jósika Miklós, iar despre venitul și îmbrăcămintea unor armate de servitori slugi ne informează sursele din arhivă. Palatul era plin de oaspeți de rang înalt, în anul 1817 guvernatorul i-a avut ca oaspeți pe împăratul Francisc I (1792-1835) și pe soția sa Karolina Auguszta, care au fost în vizită în Transilvania, dar a fost oaspete aici și arhiducele Miksa. Palatul a fost vizitat de împăratul și regele Franz Joseph de două ori, în 1852 și în anul 1887. Prin testamentul lui (1822) guvernatorul Bánffy György a lăsat palatul copiilor lui, însă îi atenționează la închirierea unor noi încăperi: “Iar pentru ca marea mea casă din Cluj să poată aduce venituri, camerele și dependințele să fie împărțite și amenajate în locuințe mai mici, în așa fel ca să poată fi închiriate altor persoane private...”
În vederea elaborării proiectului palatului, Blaumann a folosit ca model un proiect sau un palat din Ungaria până atunci necunoscut și presupunem, având motive întemeiate, că în proiectare a participat activ și guvernatorul Bánffy György. Blauman a aplicat un plan de amplasare dreptunghiular cu curți interioare pătrate, cu fațadă normală. Palatul cu etaje se înalță în partea de est a centrului, fațada principală orientându-se către vest. Încăperile s-au construit pe două rânduri în aripile de est și de vest. În spatele palatului a fost amplasat grajdul, șopronul și locuințele personalului.
Fastuoasa fațadă principală cu cincisprezece axe dispune de un rezalit central cu plan de amplasament arcuit, care susține loggia. Între orificiile loggiei au ajuns plăcile comemorative al vizitelor împăratului. Pe marginea curții interioare, la parter, se află o galerie boltită, iar etajul este înconjurat de un culoar exterior de stâlpi în stilul ordinului ionic cu balustradă sculptată din piatră. Pe cheile bolții ușilor și ferestrelor de la etaje apar blazoanele cu grifon al familiei Bánffy. Pivnița din aripa situată către centru păstrează și astăzi zidurile pivnițelor caselor de odinioară. În acea perioadă, pivnițele uriașe erau accesibile și din centru, prin două gârlici longitudinale. Foarte reprezentativă este poarta vestică boltită pentru trăsuri, împărțită prin două aliniamente ale stâlpilor, de unde se deschide spațioasa casa scării. Marea parte a boltei cilindrice casetate a încăperilor situate la parter a fost reconstruită, asemenea stâlpilor nordici. Bolţile încăperilor situate la etaj au trecut şi ele prin transformări semnificative. Imensele încăperi ale locuinţei Bánffy s-au situat la etajul aripei principale cu vedere către centru. Ornamentele impresionante, lambriurile, tocurile uşilor și ferestrelor, inserţiile decorative de geam, oglinzile şi panourile uşilor şi ale ferestrelor, sunt şi astăzi la locul lor. Odată cu introducerea încălzirii centrale din anul 1960, locul sobelor rămase inutile sunt marcate de nişele pentru sobe cu ornamente în stucatură. Mobilierul palatului s-a pierdut fără urmă, singura amintire a modului de viaţă extravagant al familiei Bánffy fiind o sanie aurie uriaşă ornată cu un grifon imens, care se găseşte în adâncul depozitelor.
