Pâinea de casă cu cartofi

Pâinea de casă cu cartofi, de mărimea unei “roți de roabă”, cu mult cartof, cu aluat dospit, care se coace în cuptorul cu lemne şi se menține timp de săptămâni, se potriveşte bine în bucătăria transilvăneană mai grea, cu varză, slănină şi pălincă.

Pâinea bună de casă cu cartofi nu conţine aditivi şi drojdie, ci este făcută cu aluat dospit, astfel încât prepararea durează mai mult, dar se produce mai mult gust şi aromă şi obţinem un produs mai uşor digerabil. Pâinea este copioasă, nu se sfărâmă, e delicioasă şi crocantă, iar faţă de pâinea obişnuită rămâne gustoasă şi bună pentru mai mult timp, păstrându-şi calitatea şi gustul.

Demult, coacerea pâinii acasă era considerat un lucru obişnuit şi tradiţional. De cele mai multe ori, se consuma pâine coaptă din făină măcinată din cerealele proprii. Pâinea pe care oamenii o frământau, cu un aluat dospit „secret” făcut de ei, era coaptă în cuptorul lor propriu. Era un obicei învățat de la părinţi, conform obiceiurilor locale, păstrându-şi tradiţiile, regulile şi eliminând descântecele.

Cu pâinea sunt asociate nenumărate credinţe şi obiceiuri, care erau încă folosite în secolul al XX-lea. Era important ca pâinea într-adevăr să fie foarte bună şi dospirea aluatului să fie un succes. În acest scop, a apărut o varietate de ritualuri, iar la coacerea pâinii au fost asociate obiceiuri şi porunci de evitare/eliminare a descântecelor. De exemplu, s-au format un obicei cu zile tradiţionale când se cocea pâine, şi cu zile când coacerea pâinii era strict interzisă. Conform unor superstiţii, nici bărbaţii şi nici femeile nu puteau să facă pâine, erau locuri unde dospirea trebuia să fie făcută în secret – ca nu cumva cineva să o compromită cu descântec sau deochi. Unii foloseau diferite incantații sau ”încurajări” imediat ce terminau frământarea, sau le pronunțau pentru diferite ustensile futilizate. Folosirea semnului crucii înainte de tăierea pâinii era la fel de normal ca dospirea, frământarea sau coacerea, la fiecare familie.

În zilele noastre, procesul de fabricare a pâinii s-a transformat într-o industrie, iar preţul plătit pentru asta este că au dispărut tradiţiile asociate cu pregătirea şi consumarea sa, se folosesc cuptoare moderne şi pâinea se producecu un gust  mai comercial, cu aluat dospit artificial şi conservanţi, coloranţi și amelioratori produși în laboratoare.

Coacerea pâinii de casă cu cartofi în cantităţi industriale este imposibilă, chiar din acest motiv, poate să rămână accesoriul natural, hrănitor şi tradiţional al mesei transilvănene.

 Pâinea de casă cu cartofi este elementul distinctiv al aromei transilvănene, iar obiceiurile şi credinţele legate de coacerea pâinii sunt parte integrantă a culturii transilvănene. Sunt valori care sunt atât de naturale, încât nici nu par a fi speciale. Relevanţa sa este dovedită cel mai mult de faptul că cine a avut noroc să guste pâinea de casă coaptă de bunici, în orice moment poate să-şi reamintească gustul, mirosul, starea de spirit şi ritualurile coacerii de pâine.