Morile din Ținutul Secuiesc

Trebuie să cunoaștem faptul că «în evul mediu, tot ce a fost pus în mișcare de apă a fost denumit moară: de făină, joagăr cu apă, înmuietor, șteamp, stropitor» (Dr. Márton László). În prima treime a secolului 20, în regiunile păduroase din Secuime, pe lângă morile de făină aproape în fiecare localitate au fost câte 2-5 joagăre, însă în centrele mai mari numărul lor se ridica la 10 – 50, iar în unele regiuni chiar și peste 100 de joagăre. Depresiunea Giurgeului, Valea Mureșului și Depresiunea Ciucului au fost considerate centre importante de prelucrarea scândurei, dar morile s-au răspândit și în Baraolt. Dintre morile de apă ale Depresiunii Giurgeului astăzi au rămas doar zece, în Sineu, comuna Remetea, în Voșlobeni, în Gheorgheni, pe pârâul Békény (aici se găsește Muzeul Tarisznyás Márton din Gheorgheni cu secția de “Muzeul viu al mecanismelor acționate cu apă”. În jurul Ciucului, este o moară (monument istoric) la hotarul satului Mădăraș, pe insula dintre râul Olt și pârâul Madicsa, asemenea mori se găsesc și în comuna Mihăileni, în satul Lunca de Jos și prin apropieri, în Valea Boroș și Valea Gârbea. Astăzi în regiunea Odorheiului Secuiesc, la Corund (unde pe vremuri se aflau mori pentru  măcinat cereale, mori pentru măcinat vopsea și glazură, dar au fost și înmuietori) există doar o singură moară, care are 200 de ani și poartă denumirea de Moara Györfi. De asemenea, în localitățile Vărșag, Vlăhița, Lueta, Mărtiniș și Merești morile de apă, înmuietoarele de cergă și alte clădiri construite din lemn, respectiv meșteșugurile legate de acestea, au rămas doar amintirile trecutului și sunt menționate ca fiind atracții turistice. În a doua parte a secolului 19 și prima parte a secolului 20 în regiunea Trei Scaune numărul morilor se ridica la peste 100, în prezent însă mori de apă putem vizita doar în Cernat, Sânzieni, Bățanii Mici și în Herculian.

Morile au fost puncte sociale esențiale și locuri importante de întâlnire a oamenilor, iar în constituirea și întreținerea lor s-au impus raporturi de proprietate și reguli de colaborare dificile. În multe cazuri reprezentau proprietatea unei familii (de exemplu: ferăstrăul lui Tankó sau joagărul lui Bencze), însă în documente regăsim ca și o soluție și o formă de proprietate specific secuiască, noțiunea de „proprietate de camaraderie” (proprietate de prietenie), care a fost înființată prin asocierea, în unele cazuri, chiar şi a 10 familii – fiecare contribuind fie cu teren, cu valori materiale sau lucrări executate la construirea joagărului de apă. Potrivit acestuia utilizarea ferăstraielor a fost adaptată la unele reguli stabilite în prealabil. În Gheorgheni, funcționarea nestingherită a morilor a fost asigurată de Asociația Mónár, a cărei atribuție a fost verificarea gestionării apei, soluționarea litigiilor apărute în urma distribuirii apei și dezghețarea apelor pe timp de iarnă. Deoarece constructorii morilor au rezolvat probleme tehnice pe care nici unii ingineri mecanici nu au fost capabili să le dea de capăt, morarii din Cernat au considerat moara ca fiind un aparat diabolic, deși componentul principal al morii a fost inventat de oameni. “Prima dată moara a fost a diavolului. El a inventat-o. Înainte oamenii au măcinat cerealele în piua de lemn. După aceea au descoperit cum să împingă grăunța cu o piatră rotundă pe o altă piatră plată. Apoi diavolul a inventat moara cu un mecanism complet, însă nu a inventat clapa ... iar într-o noapte, din plictiseală, omul a inventat clapa, astfel se putea lăsa liberă moara, iar pentru această invenție diavolul a lăsat moara drept moștenire oamenilor.”

Probabil că în nici o invenție umană nu a îmbinat într-o astfel de măsură trecerea timpului cu creativitatea omenirii și munca dătătoare de viață cu forțele naturii, ca în cazul morilor cu apă. Morile sunt locurile de întâlnire între energiile oarbe și viețile omenești, între știri, fertilitate și creativitate. Astfel morile nu sunt doar mașini de producție sau momente de amintiri, ci și obiective care ne invită la meditație.