Curţile oraşului Târgu Secuiesc

Curţile orașului Târgu Secuiesc sunt unice, acest lucru este confirmat de cunoscătorii în materie. Din câte se știe, nicăieri nu mai există asemenea exemple urbanistice create de mâna omului, aflate într-o stare atât de bună, și care să îndeplinească rolul de  stradă, cu familii care locuiesc în casele construite de-a lungul acestor curţi. Atracţia o conferă imaginea asemănătoare aşezărilor din Italia-Sicilia şi nu există turişti care să nu admire această privelişte. Prin amenajarea modernă a oraşului, numărul acestor curţi este în scădere, cu toate acestea, mai putem vedea şi astăzi 60 de astfel de străduţe (ulicioare) înguste, care au denumirea de curţi. Este strada şi totodată curtea locuinţei, care funcţionează ca şi casă familială. Printre ele sunt curţi deschise, unele având intrare boltită deschisă sau închisă, respectiv curți care sunt închise cu porţi. Un astfel de exemplu este curtea Muzeului Breslelor, care este construit într-o curte închisă pe ambele laturi.

Iată o scurtă descriere istorică ale acestor curţi, din rândurile scriitorului Vámszer Géza – cunoscător de seamă al acestui subiect. Curţi, străduţe înfundate de pieţe, probabil că au existat şi în alte oraşe, însă în urma reamenajării oraşelor acestea au dispărut. În anul 1960, în Târgu Secuiesc încă existau 71 de curţi. Majoritatea acestora se deschidea din centrul oraşului. Odinioară fiecare curte era un teren intravilan îngust, care se întindea până la strada din spate, paralelă cu centrul oraşului. La intrarea pieţei s-a situat locuinţa meşteşugarului sau a negustorului, cu faţa către piaţă, după care au urmat anexele gospodăreşti, iar la capătul terenului era o ieşire către grădini. Deoarece terenul nu se putea diviza, acesta fiind foarte îngust, odată cu sporirea membrilor familiei, aceştia şi-au construit casele unul după celălalt în ograda lungă, care treptat a devenit o stradă. În anul 1834, când un incendiu a devastat zona centrală a oraşului Târgu Secuiesc, autorităţile au încercat să sistematizeze oraşul. Locuitorii oraşului însă au ţinut la curţile lor, astfel eforturile autorităţilor au fost în zadar. Curţile au purtat numele familiilor care au locuit în ele. Mai târziu, deoarece mulţi străini au ajuns în comunitatea unei curţi, conducerea oraşului a marcat curţile cu numere. Din centru, de obicei, se ajungea în curtea îngustă trecând sub bolta porţii unei case etajate, unde, pe o parte, se aliniază arbitrar căsuţele fără etaj. Pe partea cealaltă se pot vedea zidurile de spate ale caselor celorlalte curţi. Pe terenul unei curţi, de obicei, sunt situate 10-12 case. Din punct de vedere al turismului curţile reprezintă o curiozitate bazată pe atractivitatea acestora, respectiv le conferă acestora un caracter unic. “Strămoşii au achiziţionat terenuri pe toate laturile de la pieței de odinioară, apropiate unul de celălalt, iar cu ocazia unor târguri şi-au aşezat mărfurile pe partea terenului aflat către centru. Extinderile s-au efectuat către spate pe cele două laturi ale terenului îngust, însă nu au înălţat case ci au construit corturi pentru vânzări şi construcţii din scrânduri tip baracă. După o vreme, acestea au fost reamenajate în case de locuit, astfel încât, curtea din mijloc să funcţioneze ca şi “stradă”. Astfel, cu timpul, pe cele două laturi ale acestora s-au format şiruri de case, foarte apropiate una  de celălaltă. Spaţiul foarte mic rămas între case a fost folosit de către locuitori ca şi curte comună, dar în acelaşi timp ca şi stradă către centru. În prezent oraşul are în jur de 70 de astfel de curţi tip pasaje (uliţe).

De la începutul anilor 1960 aceste curţi aproape că nici nu s-au schimbat şi există grupuri de turişti care sosesc în oraşul breslelor special ca să admire curţile (uliţele). Din cauza caracterului unic, ele sunt demne de a fi enumerate printre minunile Transilvaniei. Casele mici şi mari ale curţilor oraşului nu reprezintă o valoare deosebită în istoria artelor, însă formaţiunile păstrate sunt monumente arhitectonice deosebite.