Cheile Vârghişului

Cheile calcaroase săpate de pârâul Vârghiș în perioada cuaternară, reprezintă cel mai spectaculos miracol natural, cea mai de seamă valoare peisagistică a Secuimii, după Cheile Bicazului. Acest loc constituie o destinație captivantă a laturii externe și interne din cadrul masivului calcaros de aproximativ 150 milioane ani, situat în adâncul Harghitei de sud, priveliște, de care nu oricine se poate bucura. Pârâul Vârghiș, năvălind zgomotos din masivul Harghita Mădăraș, a tăiat vertebra calcaroasă ascunsă în adâncime, dând naștere unor creste calcaroase de 40-50 m înălțime, înalte cât cerul, și abrupte, pe cele două coaste ale văii. În interiorul ei s-au format peste o sută de peșteri mai mici sau mai mari, din care majoritatea au servit drept adăpost pentru oamenii preistorici. Răsunetul pârâului subteran, ascuns în adâncime și nedescoperit încă, este de-a dreptul fascinant, calea pierită și reapariția erupției asigurând o priveliște uimitoare, asemeni florei și faunei mediului înconjurător, relativ intact, la fel ca și resturile făurite de mâna omului, împreună cu legendele și istorisirile legate de el. Putem afirma că din acest punct de vedere, dispune de un conținut mai bogat decât celelate văi calcaroase naționale. Accesul se face pe un drum modernizat din direcția comunei Vârghis, județul Covasna (11 km), sau pe un drum pietruit, venind dinspre Merești din județul Harghita (7 km). Întreaga zonă este o rezervație naturală, supravegheată de către Asociația Speo-Turistică și de Protecția Naturii "Lumea Pierdută” cu sediul în Baraolt.

Istoricul este cunoscut. Scaunul Odorhei a adus o decizie în anul 1637, în urma căreia Kőlik,  Peștera Mare, care poartă de atunci numele de Orbán Balázs, fiind cea mai lungă peșteră, fusese atribuită locuitorilor din Merești, păstrându-și dreptul de utilizare și de către locuitorii din Vârghiș, în caz de pericol. Anul 1704 se leagă de acel eveniment din perioada curuților, în urma căreia regiunea și peștera, desemnate drept adăpost, erau supravegheate de oameni înarmați.  În anul 1774 preotul-savant Benkő József din Aita Medie face cunoscută o descriere mai detailată asupra ei în lucrarea publicată în Haarlem din Olanda. O altă mențiune scrisă datează din 1853, făcută de Kővári László în opera denumită Raritățile pământului ardelenesc. Fekete István a desenat schița detaliată a Peșterii Mari, fiind publicată de Orbán Balázs în opera "Descrierea ținutului secuiesc pe criterii istorice, arheologice, naturale și etnice”, promovând în special valorile istoriei militare și ale culturii în privința lumii peșterilor. Începând din secolul al XX-lea, apar publicații speologice despre valorile întregii chei, Podek Ferenc și Strömpl Gábor făcând cunoscut potențialul fenomenelor endocarstice și exocarstice înaintea primului război mondial, astfel că în anul 1921 lumea începe să afle despre cheile Vârghișului. Figurează în publicații chiar și în Paris. În anul 1926 renumitul speolog român Emil Racoviță îi face o vizită. Între anii 1940–1944 Haáz Károly și Jodál Károly din Odorhei fac mențiuni scrise asupra ei, Kessler Hubert de asemenea, iar Motl Mária destăinuie lumea din trecut, dispărută, a mamiferului primitiv. Prima descriere națională în limba română este publicată de Traian Orghidan și colegii lui în anul 1955. O bogăție vastă reprezintă cunoștințele în materia bogățiilor speologice istorice. Începând din paleoliticul superior până la finele evului mediu aceste peșteri au fost locuite de oameni, fosilele Homo sapiens-ilor dovedind acest fapt. S-a regăsit dinarul regelui Sigismund în excremente și a fost decopertat pe vârful Kőmál linia de graniță a statului maghiar feudal, precum și pereții capelei tătărești din sec. XI.-XII.. Conducătorul Csala, cunoscut din literatura naională a legendelor populare și în conformitate cu mitul Kőlik, care povestește cum Csala s-a prăvălit de pe stânca denumită după el în timp ce urmărea deplasarea oștii tătărești, iar cei din împrejurimea peșterii, când tremurau de frică de moarte prin înfometare, au făcut o pâine uriașă din făină și praf de piatră, arătând-o dușmanilor pe fereastra Peșterii Mari, ca aceștia să se asigure că ei au ce mânca și peștera închisă prin zidul de piatră le oferă siguranță.

Cheile Vârghișului întrec oricare regiune cu peșteri a Secuimii în privința valorilor paleontologice, istorice și cultural-istorice. Numele lui Széchényi este păstrat de o stâncă în chei, fiind vizitat de Apáczai Csere János, Jókai Mór, Orbán Balázs, Wesselényi Miklós și numeroase personalități ale Ardealului.