Cheile Turzii

Share pe Facebook
Natură

În Transilvania puţine atracţii naturale ademenesc turiştii precum Cheile Turzii. Ele se află la câțiva (7-10) kilometri de oraş.

Conform legendei, în timp ce Ladislau cel Sfânt fugea din calea cumanilor, acesta a tăiat stânca în două cu ajutorul sabiei lui, sau cu ajutorul providenței divine.

Banii (de fapt, fosile) care se găsesc în Hăşdate au fost împrăștiate de către cumani, pentru a distrage atenția soldaților maghiari care îi urmăreau. Banii în urma rugăciunilor lui Ladislau s-au transformat în piatră. În Cheile Turzii s-a retras în anul 1241 şi Kendi Gyula, care a reuşit să învingă armata lui Batu Khan.

Să cităm descrierea geografului Tulogdy János: “Cheile Turzii sa află pe una dintre porţiunile calcaroase ale Munţilor Metaliferi din Transilvania.(...) În vremurile moderne, piatra calcaroasă a suferit rupturi în partea nord-vestică şi sud-estică. Într-una din aceste rupturi şi-a găsit loc pârâul Hăşdate, unde de-a lungul miilor de ani s-a mărit până s-a transformat într-o peşteră. Pietrele calcaroase sunt erodate cu uşurinţă de către apele bogate în dioxid de carbon, astfel se formează peșterile.(...) Atunci s-a întâmplat ca peştera, deja foarte înaltă şi lată (60-70 m) să cedeze.(...) Pârâul Hăşdate a săpat în continuare piatra, lăsând nivelul peşterii în urmă.”

De când sunt vizitate Cheile Turzii? În peşteri s-au găsit inscripţii (nume şi an) pe pereţi din anii 1563, 1570, 1574. Prima cabană a fost inaugurată de către Asociația EKE în anul 1894. Piatra de temelie a actualei cabane a fost pusă în 3 iunie 1934, organizat de EKE şi au participat 4.000 de oameni. Cu această ocazie au fost rostite următoarele cuvinte: “Fie ca această nouă clădire să fie un adevărat refugiu pentru turişti! Să fie locul de întâlnire a celor care iubesc natura! Să fie locul unde naţionalităţile care trăiesc aici, sunt prietenoși şi se respectă între ei.” Cabana a fost inaugurată în data de 8 septembrie 1935. Pământul pe care s-a construit a fost donat de către Bors Mihály, care a mai contribuit cu 40.000 lei la efectuarea lucrărilor.

 Cheile au fost declarate ca şi monument natural în 8 aprilie 1938. Din cercetările lui Nyárády Erasmus Gyula, reiese că pe acest teritoriu întâlnim 964 specii de plante şi ferigi, 63 de copaci şi tufişuri. (În ţară există aproximativ 3400 specii cunoscute.) Dintre acestea 790 sunt specii de câmpie, 172 de munte şi două specii subalpine. Cea mai rară plantă este cunoscută sub denumirea de Allium obliquum şi aparţine erei glaciare, ea se mai găseşte dincolo de râul Volga, în partea sudică a munţilor Urali şi în munţii din Asia Centrală. Vietăţi care sunt rare: fluturele, şopârla, acvila de munte, fluturaşul de stâncă.

 Aici s-a filmat pentru prima dată în anul 1915, secvențe din filmul Magdalena de la munte.


  • 4 Curățenie

  • 3.2 Protejat

  • 4.1 Accesibilitate

  • 5 Spectaculos

  • 3.4 Neatins

(Bazat pe 23 opinii )








Recomandat de

Keszeg Vilmos

Etnograf, profesor universitar