Cetatea Báthory din Șimleu Silvaniei

Zmeii au existat și la noi în Transilvania, nu numai pe Pământul de Mijloc sau în Urzeala tronurilor. Cel puțin în regiunea Partium, pe malul pârâului Crasna și Barcău, în munții Măgura, cu siguranță. Aici și denumirile munților și ale pădurilor îi ajută pe zmei, de exemplu Munții Plopiș se extind la vest de Barcău. Nu am cunoștințe de păduri din aur și argint, doar de comoara fabuloasă de aur a gepizilor, care a fost descoperită la Șimleu Silvaniei. Iar, dacă comorile zac în adâncul munţilor, se știe bine că în apropiere trăiesc zmei.

Viteazul Bátor a știut acest lucru și prin lupte crâncene a învins zmeul nemilos care a trăit pe munte. I-a smuls trei dinți și i-a inclus în blazonul propriu, care a fost purtat cu mândrie de către membrii familiei Báthory. După această întâmplare nu este de mirare că familia Báthory s-a simțit atât de bine la Șimleu Silvaniei, încât și-au construit două cetăți: una între munți, iar ulterior o cetate în oraș.

Dacă astăzi vizitatorul aruncă o privire peste orașul Șimleu Silvaniei, deasupra blocurilor socialiste, va înțelege de ce,  încă din anii 1300, și-a stabilit reședința în acest loc, această familie din care s-au ales atâția domnitori. În această parte cel mai atractiv este muntele Măgura, ridicându-se deasupra orașului, dominând dar și ocrotind locuitorii orașului, așa cum i se cuvine unui domnitor de nădejde. Este un munte singuratic, ce se înalță măreț dintre ceilalți munți, iar la poalele lui șerpuiește râul Crasna.

Cetatea se află între clădirea poștei și a poliției, în apropierea bisericilor catolice și reformate, ambele situându-se pe locuri mărețe, respectiv nu departe de sinagoga cea mai impresionantă a Transilvaniei de Nord (în care funcționează Muzeul Memorial al Holocaustului).

Cetatea dreptunghiulară, dotată la colțuri cu bastioane a fost construită în anul 1592, la solicitarea familiei Báthory, de către meșteri din Italia. Cum am mai menţionat, familia dispunea de încă o cetate sus pe Măgura, însă această cetate fusese distrusă de către trupele otomane cu câțiva ani în urmă, iar Báthory István a decis că ar fi mai potrivită construirea în inima orașului a unui refugiu fortificat cu ziduri serioase, în vederea ocrotirii orașului . Viața locuitorilor cetății a devenit mai agitată. Prima dată și-a făcut prezența oastea lui Basta, după aceea au venit curuții, iar mai târziu a trecut prin Șimleu Silvaniei însuși generalul Bem în fruntea armatei proprii.

Aspectul bastioanelor rotunde mă acompaniază încă din copilărie. Fiind elev în clasele primare și citind cartea ”Egri csillagok” (Stelele din Eger), am văzut în fața mea bastioanele cetății din Şimleu Silvaniei. După care, așa s-a nimerit că studiile medii mi le-am efectuat la Șimleu Silvaniei. La sfârșitul anilor ’90, în acele vremuri, cine voia să chiulească de la ore, se ascundea liniștit în curtea cetății. În cazul în care elevii navetiști aveau o jumătate de oră liberă după-masa, aici se adunau și ei până să pornească. Astfel,nu a fost dificil de sesizat starea din ce în ce mai deteriorată a zidului cetății, pietrele dărăpănate ale porții principale și ale bastioanelor, aspectul tencuielii desprinse nu păreau prea promițătoare. Însă chiar și în această stare cetatea ne asigura o priveliște pitorească. Nici nu conștientizam ce noroc mare aveam să fim în curtea ei, deoarece momentan nu se poate vizita, și această stare ține de multă vreme. Reabilitarea ei întârzie din ce în ce mai mult, birocrația și traseul cu obstacole nu îi sunt folositoare. Probabil dacă ar apărea de pe latura umbroasă a Măgurei un zmeu, s-ar întâmpla o minune.